VEGETAŢIE FORESTIERĂ PONTO-SARMATICĂ CU STEJAR PUFOS (91AA)

VĂ AFLAŢI ÎN PUNCTUL NR. 6 AL TRASEULUI

VEGETAŢIE FORESTIERĂ PONTO-SARMATICĂ CU STEJAR PUFOS (91AA)

Acest tip de habitat se prezintă ca păduri extrazonale dominate de stejar pufos, cu floră submediteraneeană, ocupând enclave mai calde în cadrul arealelor subcontinentale. Stejarii sunt însoţiţi de Carpinus orientalis, Fraxinus ornus, Acer campestre, Tilia tomentosa şi de elementele floristice submediteraneene. Specii edificatoare şi caracteristice: Quercus pubescens, Cotinus coggygria, Lithospermum purpureo-caeruleum.

S. Paşcovschi (1967) consideră această staţiune ca „relictară”. În sprijinul originii relictare a acestei insule de silvostepă în interiorul zonei forestiere considerăm ca pledează urmatoarele constatari: a) prezenţa a numeroase specii stepice în pajişti şi a unor abundente elemente termofile în păduri; b) prezenţa unor petece de cernoziom levigat care, probabil, au fost mult mai extinse în trecut dar au fost ocupate ulte­rior de pădurea în expansiune, astăzi ea însăşi redusă prin preluarea unor întinse suprafeţe în cultură ; c) existenţa unor întinse fitocenoze ierboase stepice, cu mare stabilitate; d) prezenţa unor grupuri de pădure cu stepar pufos. La acest ultim argument trebuie să adăugam faptul că de-a lungul întregului interfluviu din stânga Trotuşului câmpia este adesea prezentă, uneori ca suprafeţe ale gorunetelor sau şleaurilor de deal cu gorun, însoţită de alte specii termofile ca Acer tataricum, Tamus communis, Staphylea pinata, Quercus pedunculiflora ş.a., ceea ce ne indică linia de înaintare preholocenă a vegetaţiei termo­file sudice pe culoarul Trotuşului până în larga depresiune Caşin-Tazlău. Înlocuirea masivă a stejarului pufos de către gorun care s-a efectuat pe toate culmile marginale ale acestui culoar nu s-a realizat pe Perchiu, unde stejarul, în şeaua de deal, este net predominant înlocuind o probabilă pădure de stejar brumăriu (din care au ramas doar urme) ceea ce denotă că aici procesul de invadare a pădurii peste stepa ancestrală este încă într-un stadiu sesizabil şi primitiv în comparaţie cu zonele învecinate, probabil în primul rând datorită substratului neprielnic care a frânat procesul de succesiune. Abundenţa tufărişurilor de Hippophae-turn este şi ea un vestigiu al acelei faze primitive de la începutul holocenului când s-au constituit primele tufărişuri de silvostepă. Aşadar procesul de asimilare a silvostepei în zona forestieră, desavârşit în cea mai mare parte în Moldova dintre Carpaţi şi Siret, se află aici abia în stadiul de „colonizare” a vegetaţiei forestiere peste cea stepică. Un factor important de frânare probabil că a fost şi influenţa omului, în vatra depresiunii Caşin-Tazlău sunt urme de aşezări vechi din epoca bronzului care corespund subborealului cald şi uscat, perioada în care aveau o largă extindere stepele „preistorice”.