Este o plantă erbacee bianuală, cu tulpina înaltă de 30-90 cm, neramificată, cilindrică, acoperită cu peri setiformi albi, rigizi, la bază tuberculaţi şi cu peri scurţi şi moi. Frunzele sunt liniar lanceolate; cele bazale formează o rozetă. Inflorescenţa este lungă de 25 – 30 cm, cilindrică, alcătuită din flori scurt pedicelate, roşii. Corola ajunge până la 17 mm lungime, iar tubul acesteia depăşeşte de două ori lungimea caliciului. Staminele şi stigmatul ies mult din corolă. Fructul este reprezentat de 4 nucule cu pericarpul pronunţat zgrăbunţos. Înfloreşte în mai-iulie.
Se deosebeşte de celelalte specii ale genului Echium de la noi prin culoarea corolei. La Echium italicum corola este albă sau alb-roşietică, iar la Echium vulgare corola este albastră. Inflorescenţa este alungită, formată din multe flori de culoare roşu aprins care după polenizare pot dobândi o nuanţă carmină sau violacee. Planta înfloreşte în luna mai, putând fi întâlnită înflorită până în iulie.
Floarea seamănă cu o gură deschisă de şarpe, de unde vine denumirea populară dar şi cea ştiinţifică („echis” în greceşte înseamnă viperă iar „echion” înseamnă şarpe). Este o specie care rezistă bine la secetă, caracteristică pentru pajiştile de stepă şi de silvostepă, un bun indicator al stării de conservare a acestora, fiind sensibilă la suprapăşunat, mai ales cu oi. Planta a fost descrisă din stepele din nordul Mării Negre, pe teritoriul fostului Imperiu Ţarist, în România fiind mai frecvent întâlnită în silvostepa din Transilvania şi mult mai rar în silvostepa din Moldova ori Câmpia de Vest sau în regiunile stepice din Dobrogea.
Este o specie xeromezofită, subtermofilă. Creşte prin pajişti şi tufărişuri din zona de stepă până în etajul gorunului.
Specia este prezentă în sit cu un număr de 4 populaţii ce cuprind de la 3 până la 100 de indivizi, ocupând suprafețe de la 50 m² până la 500 m².