Chiparosul de baltă
Chiparos de baltă
Anul introducerii: 1910, 1968, 1984
Provenienţă: SUA, Simeria, Craiova
Încadrare sistematică:
- Familia: Cupressaceae
- Genul: Taxodium
- Specia: Taxodium distichum
- Denumire populară: Chiparos de baltă
Răspândire
Specia este originară din sud-estul Americii de Nord, având un areal restrâns în apropierea Golfului Mexic. În România, acest copac este prezent în principal în parcuri şi grădini botanice. De asemenea, poate fi întâlnit pe suprafeţe mici în zonele de luncă ale râului Jiu, Dunării şi în Delta Dunării. Acest arbore se adaptează bine la climatul oceanic, cald şi umed, dar în Europa poate rezista cu succes în climatul mai rece şi mai uscat. Nu tolerează însă gerurile puternice sau secetele prelungite. Are capacitatea de adaptare la diferite tipuri de sol, inclusiv prin dezvoltarea de rădăcini speciale numite pneumatofori în zonele mlaştinoase.
Morfologie
Taxodium distichum este un copac cu coroană piramidală, cu ramuri care se extind orizontal, care poate crește până la 30-40 m înălțime şi până la 4 m în diametru.
Tulpina este dreaptă, de formă cilindrică, bine proporționată. Scoarţa este subțire, netedă și de culoare brun-roșcată. Pe măsură ce planta crește, scoarța formează un strat subțire de rășină, care se desprinde în fâșii înguste pe lungimea tulpinii. Tulpina principală este adesea înconjurată de „genunchi” de chiparos. Aceştia se numesc pneumatofori şi apar dacă arborele creşte în zone cu umiditate ridicată, fiind structuri care asigură respirația rădăcinilor.
Lemnul acestei plante este uniform, ușor și moale, dar în același timp, rezistent la influențele aerului și apei.
Frunzele sunt de formă aciculară, cu lungimea de 1,3-1,9 cm și sunt simple, alterne, de culoare verde, cu margini netede, dispuse într-un plan aplatizat. Frunzele tinere sunt de culoare verde deschis, iar cele mai mature devin de culoare verde închis sau maroniu-roșcat. Acestea cad în mod regulat în timpul iernii, lăsând arborele gol până în primăvară.
Înmulţirea
Chiparosul de baltă este o specie monoică, cu flori masculine și feminine situate pe aceeași plantă, care se dezvoltă pe structuri subțiri, aproape de marginea ramurilor, din muguri formați la sfârșitul toamnei.
Florile mascule au diametrul de aproximativ 2 mm și sunt grupate în structuri subțiri, pendente, de culoare purpurie, cu lungimea de 7-13 cm, care sunt vizibili în timpul iernii. Polenul este eliberat în lunile martie-aprilie.
Florile femele sunt globulare cu un diametru de 2,0-3,5 cm, rășinoase și verzi când sunt tinere. Apoi devin tari și maro pe măsură ce se maturizează.
Maturaţia se produce anual, în lunile septembrie-octombrie. Fiecare con conține între 20 și 40 de semințe mari. Acestea cad în apă sau pe sol la maturitate. Răspândirea seminţelor poate fi asigurată prin intermediul apei sau a unor specii de animale. Germinarea are loc de obicei pe un substrat umed dar nu inundat şi durează 1-3 luni după căderea seminţelor. Seminţele pot rămâne viabile sub apă timp de 30 de luni, fără a germina.
După germinare, răsadurile trebuie să crească rapid. În mlaștini, răsadurile ajung adesea la înălțimi de 20 până la 75 cm în primul an. Creșterea este încetinită atunci când un răsad este complet acoperit de inundații.
În condiții bune, chiparosul de apă crește destul de repede în primii ani, apoi creşterea devine mai lentă la arborii în vârstă. În 5 ani arborii ating 3 m în îmălţime, 21 m în 41 de ani și 36 m înălțime în 96 de ani. După această vârstă creşterea încetineşte.
Determinarea vârstei unui copac bătrân poate fi dificilă din cauza faptului că nu există o frecvenţă a formării inelelor sau a formării de inele false datorită variabilităţii condiţiilor de mediu.
În pepiniere semințele sunt semănate în primăvară sau în toamnă. Răsadurile ajung de obicei la 75 până la 100 cm înălțime în primul an.
Înmulţirea vegetativă
Chiparosul de baltă este una dintre puținele specii de conifere care pot produce lăstari. În general, lăstarii sănătoși apar din baza tulpinilor la arborii tineri, dar și arborii mai în vârstă pot genera lăstari sănătoși dacă sunt tăiați în timpul toamnei sau iernii. Studiile arată că butașii din arbori de cinci ani se înrădăcinează mai bine decât cei din arbori mai în vârstă. Lăstarii generaţi de arborii cu vârste de până la 200 de ani nu sunt la fel de viguroși și sunt mai susceptibili la daunele provocate de vânt.
Importanţa
Chiparosul de baltă este o specie ornamentală care poate fi utilizată în proiecte de amenajare a peisajului în zone mlăştinoase, datorită aspectului său atractiv și a capacității sale de a crește în condiții de umiditate ridicată. De asemenea, arborele este important în gestionarea zonelor umede putând fi plantat pentru protejarea malurilor râurilor și a lacurilor împotriva eroziunii.
Lemnul de chiparos de apă este valoros pentru că este durabil și rezistent la putrezire, ceea ce îl face ideal pentru utilizarea în construcții, acoperișuri, mobilier de grădină și alte produse din lemn. Este folosit și în producția de cherestea, pentru a face podele și panouri decorative.
- Taxodium distichum
dezvoltă rădăcini speciale pentru respiraţie, sub forma unor structuri alungite, cilindrice sau conice, care se dezvoltă la baza rădăcinilor și se ridică deasupra solului, având o lungime de aproximativ 15-30 cm. Acestea absorb oxigenul din atmosferă pentru a asigura respiraţia rădăcinilor în condiţii de saturaţie a solului cu apă. De asemenea, pneumatoforii sunt importanţi și pentru fixarea rădăcinilor în sol, astfel încât să prevină prăbușirea copacilor în solurile moi sau inundate. - Taxodium distichum este un arbore foarte longeviv, fiind capabil să trăiască până la 600 de ani. Un exemplar din Texas, cunoscut sub numele de „Big Tree”, are o vârstă estimată de 1500 de ani.
- Taxodium distichum a fost folosit în mod tradițional de populațiile indigene din America de Nord pentru a trata afecțiuni respiratorii și reumatice. De asemenea, a fost utilizat în medicina populară pentru a trata afecțiuni ale pielii.
- În anii 1930 și 1940, o specie de insecte cunoscută sub numele de „gândacul cypress” (Dendroctonus approximatus) a cauzat daune semnificative pădurilor de Taxodium distichum din Louisiana și Texas. Cu toate acestea, arborele s-a dovedit a fi suficient de rezistent pentru a se recupera și a reveni la starea sa inițială.
- În anii 1960, un grup de cercetători a descoperit o pădure de Taxodium distichum subacvatică în râul Black River din Carolina de Nord. Această pădure subacvatică este formată din arbori morți care au căzut în apă și s-au păstrat într-o stare excelentă de conservare, fiind acum o atracție turistică populară.
