Concertul din baltă
1. Triton comun
Descriere: Spatele masculului este cafeniu deschis sau verde-măsliniu deschis, cu pete mici punctiforme, care formează o fâșie longitudinală. Ventral, masculul și puii sunt galbeni, aurii sau roz cu o zona mediană portocalie sau roșie cu pete mari negre. Creasta dorsală este ondulată și continuă de la ceafă până în capătul cozii. Ventral, la femelă se observă pete foarte mici ce formează o linie longitudinală de fiecare parte a abdomenului.
Răspândire: Tritonul comun este răspândit în întreaga Europă, mai puțin în sud-vestul continentului (Portugalia, Franța, Spania). În România se întâlnește de la câmpie și până la 1000 m altitudine.
Primăvara, în perioada de reproducere este acvatic, ocupând marginea bălților permanente sau a lacurilor, băltoace temporare. În afara perioadei de reproducere, are o viață terestră și nocturnă. Hibernează îngropat în sol. Este o specie amenințată de drenarea sau poluarea habitatelor unde se reproduce și de folosirea pesticidelor. Speranța de viață la tritoni este cuprinsă între 5 și 10 ani, în funcție de mediu.
2. Triton cu creastă
Descriere: Contrar numelui, femelele nu au creastă, ci acesta este un atribut strict al masculilor. Are creasta întreruptă în zona cloacei. Pe spate, tritonul cu creastă are culori cu ajutorul cărora se confundă cu mediul în care trăiește: maroniu spre brun închis, oliv sau chiar negru, cu unele pete verzui sau negre, uneori foarte bine conturate. Pe părțile laterale prezintă pete albe, ca niște marmorații de la cap până spre cloacă. Ventral prezintă frumoase nuanțe de galben, uneori portocaliu, cu un model unic individual de puncte negre.
Răspândire: Este răspândit în cea mai mare parte din Europa, din nordul Franței și Marea Britanie până în Munții Urali. În Scandinavia ajunge până la paralela 65. Lipsește din peninsula Iberică și Italia. În România este întâlnit de la câmpie până la aproximativ 900 m altitudine.
Este o specie nocturnă, acvatică cel puțin în perioada de reproducere, trăind în ape stătătoare: bălți, lacuri, șanțuri, canale etc. când apa scade sau seacă, tritonul se retrage în frunzarul pădurilor din apropiere, unde caută zonele mai umede. Atât larvele cât și adulții sunt carnivore, hrănindu-se cu nevertebrate acvatice. Adulții pot prăda și vertebrate mici aflate în apă: mormoloci de broaște, pui mici de pește și chiar cu tritoni de dimensiuni mici. Este o specie vulnerabilă, afectată de distrugerea, fragmentarea și degradarea habitatelor prin captări și desecări. Specia are de suferit și datorită comercializării.
3. Izvoraș cu burtă galbenă
Descriere: De dimensiuni mici (până la 5 cm), cu corpul îndesat, trece neobservat de obicei, datorită camuflajului de pe spate: are culoarea mâlului argilos / nisipos pe care stă – cenușiu până la măsliniu, cu pete negre. În schimb, dacă este luată în mâini iși ridică bărbia și membrele din față, pentru a-și descoperi modelul frumos de galben cu negru și uneori cu pete albe de pe burtă. Culoarea galbenă predomină, iar vârfurile degetelor sunt galbene. Pielea este aspră și cu negi mari dispuși neregulat, care au un fel de spin cornos în vârf, care dă această asprime.
Răspândire: Este răspândită din sud-estul și centrul Europei până la Munții Urali. În România este prezentă pretutindeni în zona de deal şi munte, mai frecvent în Munţii Apuseni şi Podişul Transilvaniei. Este întâlnită aproape pretutindeni unde găseşte un minim de umiditate, de la 150 m până la aproape 2000 m altitudine.
Ascultă aici sunetele emise de Izvorașul cu burtă galbenă:
Este o specie rezistentă şi longevivă, iar secreţia toxică a glandelor dorsale o protejează foarte bine de eventualii prădători. Se reproduce de mai multe ori în timpul verii, având o strategie aparte: depune puține ouă în fiecare ochi de apă pe care îl întâlnește, astfel încât să crească la maximum sanșele de supraviețuire a speciei. Pupila ochiului este triunghiulară sau în formă de inimă. Prin octombrie-noiembrie se ascund în nămol sau se îngroapă în pământ, pentru iernare. Specia este aproape amenințată și se confruntă cu degradarea habitatelor prin deforestări și diverse lucrări hidrotehnice.
4. Broască râioasă brună
Descriere: Femelele au o lungime de până la 13 cm. Masculii sunt mai mici având o lungime de până la 8 cm. Partea superioară a corpului este acoperită cu negi (tuberculi verucoși) de mărimi diferite, adesea spinoși; partea inferioară a corpului este granuloasă. Spatele brun-cenușiu, brun-roșcat sau brun-închis, cu sau fără pete închise. Abdomenul alb murdar, de obicei pătat brun-cenușiu. Irisul ochiului roșu-arămiu sau roșu-auriu.
Răspândire: Este răspândită în nord-vestul Africii, cea mai mare parte din Europa și Asia temperată până la lacul Baikal. În Alpi urcă până la 2200 m. În România se găsește de la 300 m în sus, începând cu regiunea dealurilor, până la granița pădurilor de munte, ca și în Podișul Transilvaniei, fără a depăși 1800 m altitudine. În Dobrogea nu a fost găsită decât în zonele împădurite din nord.
Ascultă aici sunetele emise de Broasca râioasă brună :
Glandele parotoide și glandele tegumentare a negilor de pe spate secretă substanțe veninoase (bufotoxine) cu care se apără de dușmani. Duce o viață terestră și nocturnă, ziua stă ascunsă sub pietre, frunzar, tufe de iarbă sau în crăpături de stâncă, iar când soarele apune, iese în căutarea insectelor, melcilor și râmelor cu care se hrănește. Specia este amenințată, confruntându-se cu degradarea habitatelor, prin înlocuierea masivelor de stejar cu plantații de pin și salcâm și cu mortalitatea cauzată de traficul rutier în timpul migrației de primăvară către locurile de reproducere. În caz de pericol au un mod specific de a-și impresiona adversarul: se ridică pe vârful picioarelor ca pe niște catalige lungi, înghit aer pentru a-și umfla corpul și astfel dau impresia că ar fi mai fioroși și mai mari decât în realitate.
5. Brotăcel
Descriere: Adulții au lungimea de 4-5 cm. Capul este mai mult lat decât lung, botul scurt, rotunjit și timpanul foarte vizibil. Pielea este netedă și strălucitoare pe partea dorsală și granuloasă ventral. Masculul are un sac vocal mare, brun-gălbui, situat sub gât, care atunci când este umflat, apare mai mare decât capul. Culoarea variază în funcție de condițiile de mediu, dar de obicei dorsal este verde deschis, dar poate fi și galbenă sau albăstrui-cenușie sau neagră, uniformă sau cu pete întunecate. Pe lateralele corpului este prezentă o dungă neagră sau cafenie care pornește de la ochi și se termină la baza femurului. Gâtul femelelor este cenușiu-violet, iar al masculilor cafeniu-auriu. Abdomenul este alb, degetele sunt galbene sau roz.
Răspândire: Specia este răspândită în Europa, Iran, Orientul Apropiat și nordul Africii de Vest. Se găsește în toate regiunile țării și se reproduce primăvara în bălți, băltoace, lacuri, situate de la câmpie până la 800-900 m. Preferă pădurile de foioase, zonele cu ierburi înalte și arbuști din apropierea lacurilor, iazurilor, canalelor de drenaj și văilor râurilor.
Ascultă aici sunetele emise de Brotăcel :
Este singura specie arboricolă de la noi din țară. La vârful degetelor și pe abdomen are vezicule care secretă substanțe lipicioase (adezive), cu rol în fixarea animalului pe frunze sau crengi. Are posibilitatea de a-și modifica coloritul în funcție de umiditate și temperatura mediului. De regulă coloritul brotăcelului este mai închis atunci când este stresat sau înainte de perioada de hibernare când se schimbă umiditatea și temperatura mediului înconjurător. Este o specie vulnerabilă, afectată de fragmentarea și degradarea habitatelor prin extinderea suprafețelor agricole și locuibile.
Broască roșie de pădure
Descriere: Are lungimea corpului de 5-9 cm și iese în evidență prin faptul că are membrele posterioare exagerat de lungi comparativ cu cele ale altor specii de broaște. De asemenea, membrele posterioare sunt foarte mari și musculoase față de cele anterioare mult mai subțiri și scurte, toate însă se termină cu degete lungi fără gheare, cu mici membrane interdigitale. Coloritul pielii este în nuanțe maronii-închise pe partea dorsală a corpului, mai deschis sau gălbui cu pete maronii pe părțile laterale, iar pe partea ventrală albicios. Pe membre apar dungi transversale închise pe un fond maroniu mai deschis, particularitate ce este observată doar la această specie.
Răspândire: Poate fi găsită în Franța, părți din Germania, Danemarca, Suedia, Italia, Republica Cehă, Slovacia, Austria, Ungaria, în Balcani, Grecia și la Marea Neagră. Specia se găsește în toate regiunile țării, până la altitudinea de aproximativ 900 de metri. Destul de răspândită în pădurile din zonele de câmpie-colinară și de deal, în pajiști, livezi, tufărișuri, etc.
Ascultă aici sunetele emise de Broasca roșie de pădure :
Broasca roșie de pădure se deplasează mai mult prin salturi, atunci când este urmărită poate executa salturi ample de câțiva metri ceea ce demonstrează faptul că este un săritor remarcabil. În sezonul cald și ploios își petrece timpul în apropierea mlaștinilor și râurilor din zonele cu păduri deschise, mixte, iar în lunile de iarnă sau pe timp de secetă stă ascunsă pe sub pietrele și buștenii culcați la pământ sau îngropată în pământ sub stratul de vegetație. Masculii au obiceiul în timpul iernii să stea pe sub gheața de la suprafața lacurilor, bălților și iazurilor. Este o specie vulnerabilă afectată de distrugerea și degradarea habitatelor forestiere prin înlocuierea masivelor de stejar cu plantații de pin și salcâm și extinderea suprafețelor agricole.