Protejăm şi conservăm, pe nimeni nu uităm!
În trecut, pădurile din care face parte Rezervaţia Naturală Codrul secular Runc au aparţinut Mănăstirii Moldova, iar în anul 1919 au devenit proprietate publică a statului român.
Din punct de vedere floristic, Rezervaţia Naturală „Codrul secular Runc” aparţine etajului nemoral şi se suprapune făgetelor de deal fiind un habitat forestier de pădure bătrână de fag cu vârste şi dimensiuni mari ale arborilor.
Rezervaţia naturală „Codrul secular Runc”, cod IV.41, a fost declarată arie naturală protejată de interes naţional prin Hotărârea Guvernului nr. 2151 din 30.11.2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone.
Planul de management al Rezervaţiei Naturale Codrul secular Runc a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor si Pădurilor nr. 230 din 12.02.2016 şi reglementează desfăşurarea activităţilor de pe cuprinsul acestei arii naturale protejate.
Această rezervaţie corespunde categoriei IV IUCN – categorie care protejează fragmente de ecosisteme sau habitate, care adesea necesită intervenţii continue de management pentru a fi menţinute.
Scopul principal al acestei rezervaţii este protecţia şi conservarea habitatului forestier.
Aspect din Rezervația Naturală „Codrul secular Runc”
Rezervaţia Naturală „Codrul secular Runc” cuprinde numai suprafeţe de pădure proprietate publică a statului. Suprafaţa ariei protejate se suprapune peste două unităţi amenajistice: 53 şi 54 din Unitatea de Producţie VI Racova a Ocolului Silvic Fântânele, având o suprafaţă totală de 55,8 ha.
Rezervaţia este situată pe teritoriul comunei Bahna din judeţul Neamţ, spre limita cu judeţul Bacău, în apropierea localităţilor Buhuşi şi Racova (judeţul Bacău) şi a localităţilor Bahnişoara şi Izvoare (judeţul Neamţ).
În interiorul ariei protejate, accesul este posibil de pe drumul naţional Bacău-Piatra-Neamţ, drumul comunal Runc şi drumul forestier Racova-Runc.
Amplasarea Rezervației Naturale „Codrul secular Runc”
Conform planului de management fauna rezervaţiei cuprinde:
28 de specii de mamifere
74 de specii de păsări
7 specii de reptile
9 specii de amfibieni
specii de insecte
din care reprezentative sunt: căpriorul (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), bursucul (Meles meles), ariciul (Erinaceus europaeus), mistreţul (Sus scrofa), cerbul (Cervus elaphus), iepurele de câmp (Lepus europaeus), pârşul (Glis glis) şi liliacul comun (Myotis myotis);
din care reprezentative sunt: porumbelul gulerat (Columba polumbus), ciocănitoarea neagră (Drycopus martius), pitulicea (Phyloscopus sibilatrix), brumăriţa de pădure (Prunella modularis), ciocănitoarea pestriţă mică (Dendrocopos minor), bufniţa (Bubo bubo), ciuful de pădure (Asio otus);
din care reprezentativ este şarpele lui Esculap (Elaphe longissima);
din care reprezentative sunt: broasca râioasă verde (Bufo viridis), brotăcelul european (Hyla orientalis), tritonul cu creastă (Triturus cristatus), buhaiul de baltă cu burta roşie (Bombina bombina);
precu Carabus coriaceus, Carabus linnei, Pterosticus niger şi Platiynus assimilis.
Căprior
Descriere: Căpriorii sunt mamifere rumegătoare din familia Cervidae. Căpriorul se remarcă prin corpul său bine proporţionat, relativ scurt, cu lungimea de 1-1,3 m, înălţimea la greabăn de 0,65-1 m şi greutatea de 15-30 kg. Masculul este mai mare decât femela şi mai robust, dar se diferenţiază şi prin coarnele robuste de 20-30 cm. Corpul este acoperit de blana moale cu un colorit în nuanţe maronii-gălbui-roşcate. Culoarea variază în funcţie de anotimp. Vara este, în general, roşie-galbenă, cu picioarele mai gălbui şi oglinda gălbui-albicioasă. Iarna blana este galbenă-cafenie, cu oglinda albă. Coada este scurtă, măsoară doar 5 cm, gâtul este lung şi subţire, capul este mic şi frumos alcătuit. Ochii sunt mari şi expresivi, cu irisul de culoare maro-închis.
Răspândire: Specie întâlnită în majoritatea continentului european şi în sud-estul Siberiei, Asia Mică, nordul Irakului, nordul Iranului, vestul Chinei, estul Tibetului. Arealul acestei specii a fost redus şi fragmentat în ultima perioadă din cauza activităţilor umane (agricultură, exploatare forestieră, vânătoare). Căprioarele preferă pădurile de foioase, terenuri agricole, lăstărişurile şi subarboretul bogat, cu semănături în apropiere.
Căprioarele trăiesc solitare sau în grupuri formate din femele şi iezii acestora. Grupurile se formează mai ales în timpul iernii.
Căprioarele nu se hrănesc de obicei pe pajişti care au fost sau sunt folosite de animale domestice (oi, vite).
Din cauza capacităţii stomacale mici şi a digestiei rapide, căprioarele trebuie să mănânce des (între cinci şi unsprezece hrăniri pe zi).
Cerb lopătar
Descriere: Este un mamifer rumegător din familia Cervidae. Masculii sunt mai mari, putând atinge 120 de kg greutate şi sunt purtători de coarne caduce, comparativ cu femelele care sunt mai mici (până la 65 de kg) şi lipsite de coarne. Coarnele încep să se lățească în forma unei lopeți de la mijlocul ramurii către vârf, fapt care a dus la denumirea de lopătar. Blana de vară are culoarea brună-roşcată, cu pete albe pe spinare şi pe flancuri, iar iarna culoarea blănii este brună-cenuşie. Pe burtă și pe partea internă a picioarelor blana este albă. La cerbul lopătar sunt întâlnite, relativ frecvent cazuri de albinism sau de melanism (pigmentație neagră excesivă a părului și a pielii, melanismul fiind opusul albinismului).
Răspândire: Originar din sudul Europei și Asia Mică, a fost introdus în aproape toată Europa şi în mici părți ale Amercii și Australiei. În România, preferă pădurile de foioase din zonele de joasă altitudine.
Hrana: Fiind un mamifer erbivor, hrana de bază o constituie plantele ierboase, lujerii, mugurii şi coaja arborilor tineri, precum şi cerealele cultivate toamna în câmpul agricol.
Simţuri: Are mirosul foarte fin, iar auzul şi văzul sunt bune.
Ocrotire şi îngrijire: Cerbul lopătar trebuie apărat împotriva duşmanilor naturali periculoşi (lupi, şacali, câini), a braconajului şi a concurenţei la hrană produsă de animalele domestice introduse la păşunat în pădure. Reacţionează foarte bine la hrănirea complementară, fiind mai puţin pretenţios decât cerbul comun din punct de vedere al calităţii hranei. Ca şi în cazul cerbului comun, trebuie acordată atenţie deosebită vânării selective şi extragerii unor cote raţional structurate pe sexe, clase de vârstă şi clase de calitate a trofeelor.
Este un animal sociabil, trăind din toamnă până primăvara, în cârduri. Are atât activitate nocturnă, cât şi diurnă. Cerbul lopătar boncăneşte în perioada împerecherii, dar boncănitul acestuia seamănă mai mult cu un grohăit neclar, decât cu un muget în adevăratul sens al cuvântului. Când este speriat sau surprins scoate un brăhnit nazal scurt, asemănător cu cel al cerbului carpatin. Trăieşte 15-18 ani în libertate şi 20-25 de ani în captivitate.
Ciuf de pădure
Descriere: Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie medie din familia Strigidae, ordinul Strigiformes. Masculii şi femelele au aspectul asemănător, femela fiind uşor mai mare iar masculul fiind de culoare mai deschisă, cu mai puţine striaţii ventral. Dorsal penajul este crem-ruginiu, fin pătat, iar ventral este striat în întregime. Pe cap prezintă două moţuri lungi (ciufi) care nu sunt vizibile în zbor sau când sunt relaxaţi. Ochii sunt de culoare portocalie. Discul facial este uniform şi prezintă două arcuri albe la ochi. Lungimea corpului este de 31-37 cm, anvergura este de 86-98 cm şi are o greutate medie de 220-305 grame.
Răspândire: Specia are o distribuţie largă în toată emisfera nordică, fiind prezentă în multe regiuni din Europa, Asia şi America de Nord. În nord urcă până în zonele sub-arctice, iar în sud ajunge în toată zona Mediteranei, inclusiv în nordul Africii. În România este distribuită pe întreg teritoriul ţării, din zonele joase de câmpie şi luncă (inclusiv Delta Dunării), până în zona de dealuri înalte.
În funcţie de abundenţa hranei, răpitoarele de noapte pot forma colonii. Pe timp de iarnă trăiesc în grupuri de câte 5-6 membri sau colonii de până la 60 de membri.
Denumirea ştiinţifică a ciufului de pădure, Asio otus, provine de la naturalist roman (Asio), iar „otus” vine din latina şi înseamnă „o specie de bufniţă cu pene lungi la urechi”.
Păsările din această specie mănâncă pe „nemestecate” – înghit hrana întreagă, iar pentru a elimina părţile nedigerabile (oase, unghii, cochilii, aripi chitinoase, etc.) formează ingluvii pe care le regurgitează.
Șorecar comun
Descriere: Este o specie care face parte din familia Accipitridae, ordinul Falconiformas, fiind o pasăre răpitoare de talie medie ce atinge o lungime de 46 – 58 cm, cu anvergura aripilor cuprinsă între 110 şi 130 de cm. Sexele au coloritul general similar, dorsal fiind maroniu relativ uniform (cu pete albicioase la formele deschise). Ventral, coloritul variază foarte mult, de la exemplare cu colorit maroniu închis complet, până la exemplare foarte deschise (albe). Pe piept au o dungă deschisă la culoare, ce se continuă şi în partea mediană a aripii. Juvenilii au petele ventrale dispuse vertical. Dimensiunea femelelor este uşor mai mare. Greutate medie este de 525 – 1183 g.
Răspândire: Specia are o distribuţie largă în special în vestul Europei, din zona Mediteranei până în Scandinavia. În est cuibăreşte până zonele centrale ale Asiei (Mongolia). Este caracteristică regiunilor colinare cu mozaic de habitate, dar apare şi la câmpie sau la munte. În România specia cuibăreşte pe o arie largă, din Delta şi Lunca Dunării, până în zonele montane înalte.
Șorecarul comun este o specie monogamă. Masculii au un ritual de curtare spectaculos. Urcă, în zbor, tot mai sus, iar apoi coboară în picaj şi se rostogolesc pentru a atrage atenţia femelei.
Şarpe de alun
Descriere: Şarpele de alun este un şarpe mic, zvelt (până în 70 – 80 cm), coada de lungime medie. Coloritul spatelui este brun sau brun – roşcat la mascul şi cenuşiu – brun la femelă. O dungă neagră-brună începe de la nară, trece prin dreptul ochilor, până la colţurile gurii. Pe cap se observă o pată închisă, mare, neagră, în formă de V. Desenul dorsal variază, în general se văd 2 sau 4 şiruri de pete închise, formând un desen longitudinal sau transversal. Abdomenul este alburiu pe cap, apoi brun sau roşu-cărămiziu la mascul, cenuşiu până la negru la femelă.
Răspândire: Are o distribuţie largă, fiind întâlnit aproape în toată Europa şi regiunea ponto-caspică. În România este răspândit de la câmpie până în zona montană, la 1500 m. Preferă solurile uscate şi însorite, putând fi întâlnit la liziere de păduri, în rarişti, luminişuri, terenuri pietroase şi stâncoase cu vegetaţie de acoperire.
Se mişcă relativ lent. Devine agresiv când este capturat, se face colac şi şuieră, repezindu-se să muşte.
Se poate confunda aparent cu vipera, întrucât are un desen pe cap, care aduce cu litera U sau V, dar pe spate nu are acel zig-zag specific viperei. Se hrăneşte îndeosebi cu alte reptile (în special şopârle, chiar de mărimea unui guşter), rareori cu mamifere mici sau chiar păsări. Şarpele de alun este ovovivipar, dar adesea depune ouă care eclozează foarte repede.
Rădaşcă
Descriere: Rădaşca se numără printre cei mai mari gândaci din România, putând atinge 25-89 mm (femelele 25-49 mm). Masculii sunt uşor de observat datorită mandibulelor lungi, ca nişte cleşti. Nu toate exemplarele de mascul au mandibulele foarte lungi, din acest punct de vedere specia având o variabilitate mare.
Răspândire: Specia este răspândită în Europa, Asia Mijlocie, Crimeea, Caucaz, Africa de Nord şi este inclusă în anexele Convenţiei de la Berna ca specie rară şi ameninţată cu dispariţia. Larvele trăiesc în lemn mort căzut pe sol şi în putrefacţie, fiind preferate toate speciile de foioase, uneori chiar şi pinul.
Larvele acestor insecte se hrănesc exclusiv cu lemn mort, iar adulţii se hrănesc cu sucurile dulci de pe copaci şi sunt sursă de hrană pentru multe insectivore. Din acest motiv, specia are un rol foarte important în ecosistemele forestiere, chiar şi în cele antropice. Rădaşca trăieşte doar o vară.
Conform Ordinului Ministrului nr. 230 /12.02.2016, în interiorul Rezervaţiei Naturale Codrul secular Runc se pot desfăşura următoarele activităţi:
- ştiinţifice şi educative;
- activităţi de ecoturism care nu necesită realizarea de construcţii investiţii;
- stingerea operativă a incendiilor;
- intervenţii pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor;
- intervenţii în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunerea custodelui, în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor;
- de înlăturare a efectelor unor calamităţi care afectează suprafeţe de pădure, la propunerea custodelui ariei naturale protejate, în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor;
- acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care nu necesită extrageri de arbori şi acţiunile de monitorizare a acestora;
- acţiunile de combatere a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulţire, la propunerea custodelui ariei naturale protejate şi în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor;
- activităţi de vânătoare, cu respectarea prevederilor legale în domeniu.
În zona Rezervaţiei Naturale „Codrul secular Runc” sunt amplasate şi alte arii naturale protejate:
- ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuşi – Bacău – Bereşti situată la 11,15 km distanţă;
- ROSPA0138 Piatra Șoimului – Scorţeni – Gârlenisituată la o distanţă de 7,60 km faţă de Rezervaţia Naturală „Codrul secular Runc”;
- ROSCI0397 Dealurile Podolenisituată la 9,55 km distanţă;
- ROSPA0072 Lunca Siretului Mijlociusituată la o distanţă de 8,90 km faţă de Rezervaţia Naturală.
